Amplasată în inima Transilvaniei, Turda are o poveste veche. Ea începe odată cu dacii, care și-au construit pe aceste locuri o așezare pe care au botezat-o după obiceiul propriu, Turdava.
Bogățiile zonei au stârnit mai târziu interesul cuceritorilor lumii. Romanii nu și-au dorit doar aurul galben al dacilor, ci și pe cel alb, sarea fiind o resursă aproape la fel de valoroasă. După ce Traian l-a învins pe Decebal, Turdava s-a transformat în Potaissa și a fost înglobată în Provincia Dacia. Sub această formă găsim și prima atestare documentară a urbei, geograful grec Ptolemeu menționând-o sub denumirea de Petreuissa. Pentru apărarea ei, romanii au cantonat aici Legiunea a V-a Macedonica, care și-a construit un puternic castru pe Dealul Cetății. Însă, după retragerea aureliană și năvălirea hunilor, viața urbei a scăzut în intensitate, aidoma celorlalte municipii din fosta Dacie romană.
În perioada Evului Mediu timpuriu, în zona Transilvaniei a prins contur o primă formă de organizare statală românească. Regiunea Turzii a făcut parte din voievodatul lui Gelu (cu centrul localizat probabil la Gilău- în maghiară Gyalu, în dialectul săsesc Gela, în germană Gelu), cucerit apoi de maghiari undeva pe la începutul secolului al X-lea.
Odată cu noua stăpânire, vechiul oraș a revenit, treptat, la viață. În 1075, apare menționat pentru prima dată sub numele de Thorda într-un document semnat de regele maghiar Geza I. În secolele următoare a devenit un puternic centru religios, dar și-a păstrat și rolul pe care l-a avut încă din antichitate, acela de centru principal al extragerii sării. Pe 1 mai 1275 e consemnată și prima atestare documentare a salinei din Turda, pentru exploatarea careia au fost colonizati în zona mineri germani.
Importanța orașului a crescut pe parcursul Evului Mediu, aici fiind stabilita pentru o vreme capitala Voievodatului Transilvaniei. Așa se face ca în anul 1438 la Turda a fost emis de către vicevoievodul Transilvaniei, Lorand Lepes, edictul de recunoaștere a actului Unio Trio Nationum încheiat între stările privilegiate ale voievodatului ( nobilimea maghiară, sași, secui și clerul catolic).
Tot în orașul din inima Ardealului a avut loc în 1542 și Dieta care a pus bazele organizării Principatului Transilvaniei sub suzeranitate turcă, după înfrângerea maghiarilor de către sultanul otoman Soliman Magnificul. Acestei Diete de la Turda i-au urmat alte 126 de întruniri ale acestui for de conducere al Principatului.
Printre cele mai importante întruniri ale Dietei a fost cea din 1568, ținută într-o perioada în care Europa era ravasita de războaiele religioase dintre catolici si protestanti. Stările întrunite atunci au emis Edictul de toleranță religioasă, primul de acest fel din Europa, prin care a fost stabilită libertatea de cult pentru catolicism, calvinism, protestantism și unitarianism iar cultul ortodox a fost recunoscut ca un cult tolerat. În felul acesta, pe teritoriul Principatului Transilvaniei a fost menținut pacea.
Un alt eveniment important a avut loc în 1601, când mercenarii generalului Basta l-au ucis pe Mihai Viteazu pe campia de lângă Turda.
Din 1688, orașul, ca de altfel întreg Principatul Transilvaniei, a trecut sub administrația Imperiului Habsburgic, intrând în epoca modernă.
Turda este locul de baștină al fruntaşului memorandist dr. Ion Ratiu, semnatar al Pronunciamentului de la Blaj din 1868 apoi al Memorandumului din 1892, figură proeminentă a luptei de emancipare națională a românilor din Transilvania. Familia Rațiu a marcat istoria acestui oraș în secolele XIX și XX, prin personalitățile remarcabile ieșite din randurile sale.
Apoi,în epoca comunistă, orașul a cunoscut o creștere demografică semnificativă și o puternică industrializare care a lăsat printre altele, semnificative răni ecologice.
Astăzi, Turda își construiește o identitate turistică, transformând Salina într-un obiectiv cu renume internațional. Pe langa Salină,Palatul Princiar (unde se găsește și muzeul de istorie), Castrul Roman Potaissa, Catedralele- Ortodoxă, Reformată, Catolică, mormântul lui Mihai Viteazu sunt locuri încărcate de istorie, care așteaptă să-și spună povestea celor care doresc să o descopere.