Salina din Turda
Dintotdeauna, regiunea noastră a fost renumită pentru exploatarea sării. De altfel, până și împăratul Traian, atunci când s-a hotărât să-i cucerească pe daci, a avut în plan și obținerea prețioaselor resurse transilvănene de aur alb. Din acest motiv nu puteam începe să vă prezentăm atracțiile zonei altfel decât prin a menționa mai întâi Salina din Turda.
Povestea ei e foarte veche. Are deja două milenii. Pornește din vremea romanilor, când urbea purta numele de Potaissa, și continuă până în secolul al XX-lea. Activitățile miniere s-au închis în anul 1932 iar din anul 1992 Salina a fost redeschisă și transformată în obiectiv turistic. Anul 2008 a fost începutul unui amplu proces de amenajare care a transformat Salina într-un loc spectaculos care a dobândit o binemeritată faimă internaţională. De altfel, bogata ei istorie a făcut ca Salina să-și găsească locul pe lista monumentelor istorice din județul Cluj. Odată ajunşi la noi nu puteți rata ocazia de a vizita acest tărâm magic din adâncul Transilvaniei, căutat pentru frumuseţea ei si pentru efectele sale curtive.De găsit, o găsiți ușor, căci se află la doar cinci minute cu mașina de pensiunea noastră!
Obiective istorice
Și dacă toți ați ajuns la Turda, atunci îi musai să vizitați și celelalte atracții ale urbei noastre. Căci nu sunt puține. Puteți începe turul cu un drum la castrul roman, doar știți celebra vorbă că toate drumurile duc la Roma. Iar unul trece și prin Potaissa. Castrul e cel mai important monument istorico-arheologic din zonă, fiind construit în anul 168, de către Legiunea a V-a Macedonica, în timpul împăratului-filozof Marcus Aurelius. Din aceeași categorie de obiective turistice face parte și Muzeul de Istorie din Turda, aflat la aproximativ jumătate de kilometru distanță, adică la doar câteva minute de mers pe jos. Se găsește în Palatul Princiar, clădire trecută și ea pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, căci a găzduit mai multe întruniri ale Dietei Transilvaniei, fiind și reședința unor principi ai Transilvaniei, precum Sigismund Bathory. Muzeul are un valoros patrimoniu și vă oferă cinci colecții (de preistorie, romană și postromană, medieval-modernă și memorialistică, de etnografie și de artă) ce vă vor stârni, cu siguranță, interesul.
De asemenea, să vizitați și numeroasele lăcașuri de cult ale urbei noastre multiconfesionale, căci toate sunt încărcate de istorie: Biserica Unitariană (construită în 1797), Biserica Romano-Catolică (construită între 1475-1504), Biserica Reformato-Calvină din Turda veche (construită pe timpul împăratului Sigismund de Louxemburg 1387 – 1437, trecută de la romano-catolici la reformați în 1564) Biserica Șovagăilor (adica a taietorilor de sare), Catedrala Ortodoxa(datand din perioada interbelică). Toate sunt ușor de găsit, într-o plimbare de câteva minute pe jos.
Cheile Turzii
Mai mult de mers veți avea atunci când veți dori să vizitați și împrejurimile. Merită, însă, tot efortul, căci frumusețile naturale ce ne înconjoară sunt unice. Rezervația naturală Cheile Turzii se află la doar 13 kilometri. La fața locului veți putea alege dintr-o multitudine de trasee turistice și veți lăsați cu răsuflarea tăiată de pereții de stâncă înalți de 200 de metri. Cele peste 60 de peșteri sunt printre principalele atracții ale rezervației, ce are o floră și o faună bogată, cu exemplare rare. Iar dacă aveți experiență în domeniu, în Cheile Turzii veți putea practica și alpinismul sau zborul cu parapanta.
Teatrul National Aureliu Manea Turda
https://teatrulaureliumaneaturda.ro
Clădirea Teatrului Municipal din Turda (Piața Republicii nr. 52) a fost construită între anii 1902-1904, în stil eclectic, cu elemente arhitecturale de stil Secession, neobaroc și neorococo.
În august 1948 Teatrul Poporului din Cluj a fost transferat la Turda într-o clădire ce datează din perioada 1902-1904 și face parte din centrul istoric al Turzii. Zece ani mai târziu, în 1958, își schimbă numele în Teatrul de Stat din Turda. Așa a luat ființă Teatrul din Turda.
Într-o perioadă de peste jumătate de secol de existență, aici au fost prezentate peste 300 de premiere. Din 1993 au început colaborările internaționale și deplasări peste hotare cu spectacole proprii în Grecia, Franța și Suedia. În repertoriul instituției au fost incluse și piese în premieră națională. Din anul 1999 instituția își schimbă denumirea în Teatrul Municipal Turda. Înca din 1956 artiștii turdeni participă (cu succes) la diferite festivaluri de dramaturgie de nivel național. Unii actori turdeni se fac remarcați și în cinematografia românească (Stela Furcovici, Stelian Stancu).
În anul 2014, Teatrul Municipal Turda a primit o nouă denumire, iar acum se numeşte Teatrul „Aureliu Manea” Turda, în onoarea regretatului regizor Aureliu Manea” . Această iniţiativă de atribuire a unei noi denumiri aduce o identitate autentică instituţiei publice de cultură din Turda, fiind totodată o recunoaştere a valorii personalităţii teatrale a lui Aureliu Manea, regizor al Teatrului de Stat din Turda.
Muzeul de istorie
Muzeul de Istorie Turda, înfiinţat la 22 noiembrie 1943, este o insituţie de cultură de drept public, fără personalitate juridică şi se află în subordinea Consiliului Local al Muncipiului Turda. Muzeul funcţionează în clădirea monument istoric din secolul al XV-XVI-lea, denumită în literatura de specialitate “Palatul Princiar” Turda, iar activitatea acestuia este finanţată din subvenţii de la bugetul local şi venituri proprii.
Muzeul de Istorie Turda deţine un valoros patrimoniu, de cca 40.000 de bunuri culturale mobile, care se structurează în colecţia de preistorie, colecţia romană şi postromană, colecţia medieval-modernă şi memorialistică, colecţia etnografică şi colecţia de artă.
Crama ISSA cu degustari de vin
Povestea „Crama La Salina” s-a născut pornind de la pasiunea a doi iubitori de vinuri nobile care au refăcut arealul viticol de pe dealurile Durgău, dezvoltând ulterior un amplu proiect.
După decenii de inactivitate, zona viticolă Dealurile Durgăului, terasele și pantele domeniului au fost transformate într-o vie roditoare, folosind tehnologie de exploatare de ultimă generație, și primind indicația geografică “Dealurile Transilvaniei”.
Rafting pe Aries
https://www.facebook.com/raftingaries/
Arieșul cu o lungime de 164 km izvorăște din munții Bihorului și străbate Munții Apuseni, țara moților, după care se varsă în Mureș. Este un râu cu un debit destul de bun, unde se poate vâsli de obicei și în timpul verii.
Fabrica de Stiinte
https://www.facebook.com/fabricadestiinta/
Vizitează Muzeul Fabrica de Știință Turda, un spațiu expozițional de 700 mp cu exponate unice in Transilvania deschis sambata si duminica intre 12-18.
- Labirint cu oglinzi
- Ames Room
- Vortex
- Upside Down Room
- Experimente științifice live
- peste 100 de exponate
Și încă multe, multe, altele...
O altă rezervație naturală, Cheile Turului (sau ale Turenilor) se află și ea la doar 12 kilometri de Turda. Foarte aproape sunt și Cheile Borzești (doar 20 kilometri). Alte obiective pe care le puteți vizita pe Valea Arieșului sunt peșterile Huda lui Papară și Poarta Zmeilor, Cascada de la Șipote sau Cheile Aiudului, Piatra Secuiului și satul Rimetea, Mănăstirea Lupșa si Muzeul Etnografic “Pamfil Albu” din Lupșa.