Povestea clădirii în care funcționează Pensiunea Salina Gymnasium Potaissa e veche. Începe în secolul al XVI-lea, odată cu noile frământări religioase ce au avut loc la sfârșitul Evului Mediu. Protestantismul a desprins din Biserica Catolică o serie de noi confesiuni. În acest context, a apărut și Biserica Unitariană, a cărei deviză explică și numele: «Unul este Dumnezeu / Egy az Isten / Unus est Deus». Așadar, unitarienii aveau o doctrină ce critica Sfânta Treime, antitrinitaristă.

Reforma a cauzat în epocă și numeroase războaie religioase, care au cuprins aproape întreg vestul și centrul Europei. Principatul Transilvaniei, însă, a avut o atitudine și o abordare mult mai echilibrată. Toleranța religioasă a fost proclamată în Dieta reunită în 1568 chiar la Turda. Noul cult, unitarianismul, a găsit astfel în Ardeal un tărâm propice dezvoltării. Iar cum Biserica a pus dintotdeauna mare preț pe educație, au fost înființate școli în principalele centre urbane.

Una dintre aceste școli, prima unitariană, a fost gimnaziul în care astăzi funcționează pensiunea noastră. Acesta cuprindea deopotrivă săli de clasă, internat pentru elevi, locuințe pentru profesori, un mic muzeu și o capelă. Materiile predate erau teologia, retorica, sintaxa, dialectica și poezia. Dar la puțină vreme după ce a fost construită, școala a fost distrusă, la fel ca o bună parte din oraș, de către mercenarii generalului Basta, asasinul lui Mihai Viteazu. A fost reconstruit și iarăși pus la pământ în 1706, de astă dată de către armata austriacă, care lupta împotriva răscoalei lui Rakoczi.

Până la urmă, o nouă reconstrucție avea să se dovedească mai trainică și să reziste până în ziua de azi. Gimnaziul a funcționat până în 1878, după care a fost transformat în liceu, acesta fiind activ până în 1918. A fost cea mai importantă școală din comitatul Torda-Aranyos, formând de-a lungul timpului generații de intelectuali.

Vă așteptăm să ne treceți pragul și să vă bucurați de ospitalitatea ardelenească!

De fiecare dată când ajungeți în inima Transilvaniei, vă așteptăm să ne fiți oaspeți. Vă veți bucura de ospitalitate ca-n Ardeal și de servicii de cazare de cea mai bună calitate, cu mic dejun inclus!

0723 134 274